Feminismul reprezinta o colectie de miscari si ideologii care doresc emanciparea femeii prin oferirea drepturilor egale din punct de vedere social, politic, economic, cultural si personal pentru femei, dupa secole in care au fost subjugate de catre barbati. Sa nu uitam ca acum mai putin de 100 de ani in multe state ale lumii femeile nu puteau inca sa voteze, de exemplu, ori faptul ca in perioada comunista avortul era interzis, multe femei apeland la un avort acasa, lucru care adesea rezulta in complicatii sau deces – acest lucru se intampla chiar daca nu fusese dorinta femeii de a ramane gravida, sarcina rezultand dintr-un viol, de exemplu. Si, sa nu uitam, ca in Arabia Saudita, in prezent, femeile inca nu au dreptul sa conduca.
Categorie: Casa
Petrecerile si nuntile de astazi
Oamenilor le place sa sarbatoreasca si romanilor parca mai mult ca oricui altcuiva. Cum avem ocazia iesim la un gratar cu mici si bere, iar cand se lasa frigul umplem puburile si cluburile. Indiferent de ocazie, avem grija sa ne simtim bine. Evenimentele incep, insa, sa-si piarda din numarul mare de traditii pe care-l prezentau candva. Nunta incepea acasa, se mergea la biserica si apoi intr-un local, desi ma gandesc ca poate chiar si traditia cu localul este ceva mai noua, nunta intorcandu-se acasa dupa ceremonia religioasa.
Cum sa dormi bine
Din oarecare motiv, avem tendinta sa nu luam prea in serios lucrurile pe care ni le recomanda oamenii de stiinta. Toata lumea stie ca micul dejun este masa esentiala a zilei, insa nu prea stiu oameni care sa urmeze acest fapt, majoritatea sarind peste cu totul. Trebuie sa dormim undeva intre sapte si noua ore pe noapte, insa majoritea oamenilor se culca dupa ora 12 noaptea, desi dimineata trebuie sa se trezeasca devreme. Sa nu uitam ca daca nu esti obosit, nu adormi imediat, oricum, deci timpul pe care il calculezi ca fiind dormit este si mai scurt, de fapt. Toti specialistii ne spun sa facem miscare, insa cati dintre noi fac asta? De multe ori, nu e doar un refuz, ci suntem mult prea obositi dupa activitatile de peste zi pentru a mai iesi la alergat sau – Doamne fereste! – sa mergem la sala. Apoi ne plangem toti ca suntem obositi si grasi.
Ce trebuie sa faci cand vopsesti
A venit din nou acea perioada pe care o asteptam cu totii cu drag – o curatenie generala si redecorarea casei. Ce poate sa fie mai distractiv? Imi vin in cap mai multe idei, dar sa lasam asta la o parte. Astfel de activitati sunt si ele necesare, asa ca nu avem de ales decat sa le facem si sa rasuflam usurati si mandri cand terminam.
Un lucru esential pe care trebuie sa-l facem la cativa ani este sa revopsim peretii care din oarecare motive acum sunt patati, si-au pierdut din culoare etc. Toata lumea stie ca vopseaua lavabila este cea esentiala pentru astfel de activitati. Ca sa aflati de cata vopsea aveti nevoie, inmultiti inaltimea peretului cu latimea lui, obtinand astfel suprafata in metri patrati. Repetati actiunea pentru fiecare dintre peretii incaperii pe care doriti sa o revopsiti. Verificati apoi pe eticheta produsului care este suprafata pe care o va ocupa continutul unei cutii. Pe Adrenco Design am gasit mai multe tipuri de vopsea lavabila care este si disponibila in diferite cantitati. O idee buna este sa cumparati mereu mai multa vopsea decat veti avea nevoie, asigurandu-va astfel ca ajunge pentru toata activitatea. Se poate intampla ca suprafata sa absoarba mai multa vopsea decat ati crezut initial, in cazul in care vopseaua nu este amorsata. In plus, vopseaua in plus o puteti folosi pentru ajustarile de final.
Noua SKODA Superb
Tocmai a inceput numaratoarea inversa a noi masini SKODA Superb. Complet reconceputa, nava-amiral a marcii SKODA a trecut de toate testele finale la ccare a fost supusa. Noua SKODA Superb este modelul de lux al gamei SKODA. Cu noul sau model, SKODA vine cu proportii noi, tehnologie inovatoare, caracteristici dinamice dar si o calitate a prelucrarii autoturismului care a depasit orice fel de asteptari.
De asemenea, SKODA lanseaza si varianta COMBI, avand un portbagaj generos. Aceasta varianta a fost confirmata pentru lansare anul acesta. Ea va sosi in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, cu toate ca primele imagini ale acestui model vor aparea la abia mijlocul acestei veri.
Estimeaza bugetul corect pentru constructia casei
Mai mult de 60% dintre oameni si-ar dori foarte mult sa locuiasca la casa. Sa ai o casa frumoasa este visul oricarei persoane insa de cele mai multe ori, costurile sunt cele care impiedica cel mai mult constructia casei visurilor.
Inainte sa se apuce sa construiasca o casa, oamenii incep sa gandeasca un plan cu referire la situatia financiara disponibila. Se intampla de foarte multe ori ca oamenii sa se opreasca in momentul in care estimeaza costurille constructiei unei case si din acest motiv sa se stopeze aceasta constructie.
Cum sa vinzi mai usor o locuinta
In conditiile pietei de astazi, a vinde imobiliare a devenit o adevarata provocare, ceva destul de dificil, insa nu imposibil. Lipsa de lichiditati si reducerea numarului de lichiditati de pe piata imobiliara au afectat in aceeasi masura atat cumparatorii cat si vanzatorii. Daca cei ce vand intampina dificultati in incercarea de a obtine cel mai bun pret, cumparatorii sunt ingrijorati si ei la randul lor, intrucat se tem ca preturile vor scadea si mai mult.
Inainte de a incepe sa iti cauti cumparatori, daca ai o casa sau un apartament de vanzare, trebuie sa stii cui te adresezi. Daca vrei sa vinzi o casa traditionala, asezata intr-o zona linistita, familiile cu copii sau cei mai in varsta ce au nevoie de liniste vor fi posibili cumparatori. Daca vinzi un apartament intr-o zona centrala a orasului, va fi mai atractiva pentru persoanele tinere, cupluri proaspat casatorite, care au nevoie de acces rapid la locul de munca, magazine, si asa mai departe.
Actele necesare pentru vinderea casei
In ziua de astazi este plina criza si pare chiar ascensiune in criza financiara. Speram de ceva vreme ca aceasta perioada sa se termite insa nu se mai termina. Sigur ca toti suntem afectati de criza financiara si chiar oamenii care castigau extrem de bine nu mai castiga la fel si nimeni nu mai castiga atata de bine cum ar fi castigat.
Pentru ca nu avem posibilitate, foarte multi dintre noi aleg sa isi inlocuiasca casa sau pur si simplu poate ca doresc sa isi cumpere un haitat mai spatios decat cel pe care il au in prezent.