Pe masura ce vietile noastre devin mai pline si mai stresante pe zi ce trece, ajungem sa avem parte din ce in ce mai putine ore de somn pe noapte. Exista mai multe studii si articole din medicina care incearca sa scoata in evidenta importanta somnului, si asta din cauza ca foarte multi oameni nu realizeaza cat de important este somnul pentru sanatatea creierului si organismului nostru. Avem nevoie de suficiente ore de somn pentru a ne ajusta rata batailor inimii, refacerea sinapselor neurologice dar si pentru ca organismul nostru sa mai ia o pauza.

Somn intrerupt

Aparent, tulburarile de somn nu apar atunci cand dormim putin, ci atunci cand somnul nostru este intrerupt. Nu conteaza ca dormi opt ore pe noapte daca in acel timp te-ai trezit de cateva ori pentru a raspunde la telefon, a verifica o notificare sau pentru a merge la toaleta.

Oamenii de stiinta de la Institutul Johns Hopkins Medicine au realizat un studiu despre intreruperea orelor de somn si modul in care acest lucru afecteaza starea noastra de spirit, comparativ cu un somn de scurta durata, insa neintrerupt. Oamenii care au fost treziti in mod intentionat au dat dovada de stari de nervi si iritare a doua zi de dimineata, fata de cei care au dormit mai putine ore, insa neintrerupte.

“Atunci cand somnul este intrerupt in timpul noptii, nu mai ai oportunitatea de a progresa prin stadiile de somn astfel incat sa ajungi la un somn cu unde lente- care este cheia unui somn odihnitor”- sustine Patrick Finan- autor al acestui studiu. Efectele somnului mai sarac in numar de ore nu sunt atat de grave, insa trebuie sa tinem minte ca trezitul de mai multe ori in timpul somnului ar putea avea efecte secundare mult mai neplacute. Asa ca, data viitoare cand te gandesti sa iti suni partenerul de viata la 3 dimineata, ar trebui sa iti amintesti ca ar fi mai benefic pentru tine sa renunti la romantismul nocturn si sa fii mai atent la starea ta de sanatate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *