Cunoscutul Charles Darwin considera rositul cea mai neobisnuita dintre toate expresiile umane, si probabil ca i-a fost cam foarte greu sa incerce sa explice de ce oamenii ar avea aceasta trasatura pentru momentele in care minte ori se simte vulnerabil, tinand cont ca vietile si relatiile noastre sunt construite pe o fundatie precara de jumatati de adevar, adevaruri nerostite si pur si simplu vrajeli. Mai mult de un secol mai tarziu, tot nu intelegem rositul mai bine decat Darwin.

Ce cred oamenii de stiinta:

O idee este ca rositul s-a dezvoltat ca un mod de a impaca si de supunere in fata membrilor dominanti ai societatii. Asta nu are prea mult sens, tinand cont ca toata lumea roseste, fie ca e personalitate dominanta sau nu, iar intregul proces este involuntar oricum. Sa te bazezi pe ceva pe care nu te poti baza pentru a multumi seful tribului in vremuri primitive pare o idee foarte buna daca vrei sa te asiguri ca te va arunca in vulcan.

Altii au mers in directia complet opusa, sugerand ca rositul nu este un semn al supunerii, ci al furiei. Cu totii suntem narcisisti in strafund si cand cineva ne dovedeste contrariul in public sau ne face de ras, rositul este echivalentul degetului din mijloc pentru acestia, doar ca intr-un mod subtil. Pot sa inteleg de ce unora le-ar fi placut aceasta teorie, din moment ce il face pe unul care roseste si bolboroseste in toate interactiunile sociale sa pare un foarte mare smecher.

Unii oameni de stiinta, observand ca femeile rosesc mai des decat barbatii, au sugerat ca rositul s-a dezvoltat specific pentru ca acestea sa dovedeasca faptul ca sunt oneste si supuse barbatilor. Sunt sigur ca feministele iubesc aceasta teorie.

Totusi, asta este o teorie ceva mai buna decat cea neo-nazista conform careia rositul are lor doar in cadrul rasei albe, ceea ce dovedeste ca sunt singurii oameni adevarati creati de catre Dumnezeu. Ai luat asta in considerare, Darwin?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *