Cu totii avem acel prieten sau acea prietena care se intalneste cu cel mai mare fraier din univers, insa nu pare sa observe cat de oribila acea persoana este (unii dintre noi poate chiar am fost acel prieten). Indiferent cad de lipsit de bun simt, odios, betiv sau nefidel acea persoana este, prietenul/prietena va insista: „Nu, e foarte de treaba cand suntem acasa / doar noi doi”, de parca, intr-un fel, nu ar fi capabil(a) sa observe cat de nemernic este respectivul om. Dupa cate se pare, chiar asta se intampla – chiar nu pot sa vada cat de enervant este partenerul lor.
Exista o regiune specifica in creierul uman care se ocupa cu judecata/opiniile si in alte circumstante, se aprinde precum soseaua din finalul filmului „Greu de ucis 2” cand suntem pusi in fata unei noi situatii care are nevoie de o gandire imediata, precum momentul in care cunoastem pe cineva pentru prima data sau daca ne plac schimbarile din meniul KFC sau facem scandal si mergem la Pizza Hut. Suntem fiinte critice prin natura, si suntem dornici sa criticam. Totusi, cand suntem atrasi de ceva sau cineva, regiunea din creier care se ocupa cu judecatul/criticatul se stinge.
Am devenit fizici incapabili sa detectam greselile din lucrurile pe care le iubim. Se pare ca biologia umana crede ca e necesar sa tragem jaluzelele asupra mintii pentru ca specia noastra sa supravietuiasca – avem un imperativ biologic sa ne coboram standardele.
Mai exista un fenomen legat de aceasta orbire a iubirii, numita efectul halo, si, ciudat, dar nu are nicio legatura cu eliminarea competitiei intr-un duel cu sabii. Efectul halo se refera la obiceiul nostru de a extinde o calitate pozitiva pe care o persoana o are, catre restul caracterului lor, oferindu-ne o scuza sa ne placa persoana respectiva. Cand prietenul tau rade la gluma ingrozitoare a iubitei lui, nu se preface – creierul lui ii spune: „Aceasta persoana are ceea de ce ai tu nevoie intr-un partener, deci, de acum inainte, fiecare lucru pe care il va face este magic.
Interesant