Troposfera, ca strat situat la baza atmosferei terestre, nu este omogena nici in plan vertical si nici
orizontal. Neomogenitatea sa deriva din repartitia inegala a radiatiei solare incidente si
heterogenitatea suprafetei de incidenta, ce impun deosebiri in incalzirea diferitelor portiuni ale
suprafetei terestre si a straturilor de aer de deasupra, cu consecintele ce deriva din aceasta.
Neomogenitatea in cadrul troposferei se manifesta prin existenta maselor de aer de diferite tipuri.

O masa de aer este o portiune a troposferei (un volum mare de aer ce ocupa spatii apreciabile de
mii, zeci de mii, sute de mii, sau milioane de km2), relativ omogena din punct de vedere al insusirilor
sale fizice, si care in stationare sau in deplasare, influenteaza semnificativ vremea deasupra ariei in care
s-a format, sau a spatiilor geografice pe care le traverseaza.

Insusirile fizice ale unei mase de aer (temperatura, umiditatea, transparenta etc.) nu sunt insa
decat relativ omogene, prin aceasta intelegand lipsa variatiilor importante in distributia orizontala a
elementelor meteorologice. Aceasta presupune ca, pentru un anumit interval de timp, starea vremii in
regiunea deasupra careia stagneaza sau se deplaseaza masa de aer in cauza, este peste tot aproape
aceeasi (cel mult identica), neprezentand diferentieri importante.

Daca pe orizontala extinderea unei mase de aer a fost conturata, pe verticala, pentru a imprima
vremii o anumita caracteristica, o masa de aer trebuie sa aiba o grosime de minim 1-2km, dar care poate
creste uneori pana la nivelul tropopauzei.

Masele de aer se deosebesc prin insusirile lor fizice mai putin variabile, mai conservative cum ar
fi: temperatura, umiditatea si gradul de transparenta si care au fost capatate in timpul formarii lor in
contact pe o perioada mai indelungata, cu tipuri diferite de suprafete active, omogene insa in interiorul
lor.

Din cauza ca temperatura reala masurata in conditiile cunoscute la statiile meteorologice variaza
amplu si repede sub influenta suprafetei active, mai ales cand masele de aer se afla in miscare, pentru
caracterizarea lor termica se utilizeaza temperatura echivalent potentiala. Aceasta marime include
rezerva totala de energie calorica a masei de aer continuta si sub forma latenta. Temperatura
echivalent potentiala, se modifica numai in functie de procesele radiative, ramanand neschimbata sub
actiunea transformarilor de faza ale apei si a proceselor adiabatice. Aprecierea maselor de aer dupa
caracterul lor termic, constituie criteriul cel mai important in caracterizarea acestora.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *